De mai bine de două secole, începând cu revoluţiile franceze şi americane până la căderea comunismului, rostul lumii s-a învârtit în jurul problemelor politice.
Războaiele şi revoluţiile, luptele de clasă, culoarea pielii şi identitatea natională – acestea erau întrebările care ne divizau. Astăzi am ajuns în punctul în care politica lumii a revenit la problemele secolului XVI pentru ca ne-am trezit aruncaţi, mai mult sau mai puţin, cu sau fără voia noastră în razboaie care îşi disputa revelaţii, puritate dogmatică şi datoria divina a omului, oricare ar fi aceasta.

În mai 2006, preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui SUA, tradusă şi publicată la vremea respectivă în toate ziarele din lume. Tema scrisorii era politica contemporană şi limbajul datoriei divine. “..Dacă profeţii Avraam, Isaac, Iacov, Ismael, Iosif sau Isus Hristos (pacea fie peste El) ar fi cu noi azi cum ar judeca ei asemenea comportamente?” (cu referire strica la politica americana externa) Aceasta nu era o întrebare retorică. “Mi s-a spus ca excelenţa dumneavoastră urmează învăţăturile lui Isus (pacea fie peste El) şi crede în promisiunea divină a conducerii pămantului de către cei drepţi. Conform acestor versete, toţi am fost chemaţi să ne închinăm unui Dumnezeu şi să urmăm învăţăturile Profeţilor Săi” Aceste rânduri sunt urmate de o chemare la altar, în care preşedintele SUA este invitat să îşi alinieze acţiunile cu versetele respective. Şi o profeţie ameninţătoare “Liberalismul şi democraţia vestică nu au fost în stare să împlinească idealurile umanitaţii. Astăzi, aceste două concepte sunt un eşec. Cei care studiază deja prevăd şi aud ecourile căderii ideologiilor şi gandurilor sistemelor democratice liberale…chiar dacă ne place sau nu, lumea gravitează catre credinţa în cel PreaÎnalt şi dreptate sub conducerea deplină a lui Dumnezeu”

Acesta este limbajul teologiei politice şi pentru milenii a fost singura limbă pe care omul a putut-o vorbi pentru a îşi exprima gândurile despre viaţa politică.
Islamiştii, chiar şi invăţaţi, culţi, profesionişti, ne apar ca oameni frustraţi, iraţionali, reprezentanţi ai societăţilor frustrate şi iraţionale. Trăim, cu alte cuvinte, pe ţărmul celălalt şi ni se pare că malul nostru este malul tare, limanul.
Înţelegerea diferenţelor este cea mai importantă şi urgentă misiune intelectuală şi politică la momentul actual. Dar de unde să începem ?
Dacă vreodată sperăm să spargem codul şi sintaxa teologiei politice trebuie să începem cu noi.

Este un lucru ce nu ne place să îl acceptăm dar care se întâmplă, referitor la fragilitatea imaginii noastre moderne. Asta pentru că teologia politică nu s-a încheiat odată cu descoperirea Americii sau inventarea motorului cu aburi.
Chiar şi cele mai de succes şi stabile democraţii din lume cu cei mai luminaţi oameni posibili, cu cei mai civilizaţi credincioşi s-au dovedit vulnerabile la mesianismul politic si justificarea sa teologică.